Mens infans in corpore adultus

plm

Muci – Poveste suprarealistă

Posted by credal on October 30, 2009


Se spune că atunci când eşti răcit, ai febră şi eşti pe butuci cică o ia razna subconştientul şi visezi tot felul de ciudăţenii gen porno şi nu numai. Cel mai bine e să-ţi faci, de fapt să-ţi facă cineva o frecţie cu spirt, de preferinţă de sex opus sexului declarat. Persoana de sex opus, logic. Sau, dacă eşti atât de idiot încât să dai 100 lei pe o porcărie de sticlă de absinth cehesc făcut din alcool de 5 lei şi coloranţi şi arome de 3 lei şi un dop de căcat care nu stă închis şi mai şi citeşti nişte recenzii şi iţi dai seama mai apoi că nu-ţi place şi deci îţi rămâne juma de sticlă spre 6,5/10 din ea, poţi s-o foloseşti pentru frecţie…

1868. Undeva prin Colorado. Soarele lovea mai crunt ca niciodată nimicind tot în calea-i. Până şi transpiraţia se ascundea în locurile cele mai întunecate ale corpului. Băşeam, pardon, păşeam alene pe o poteca suspendată. Prăfuită, da’ suspendată. Mă şterg cu baticul pe care-l ţineam legat la gât. Batic cu Unirea Urziceni. Un vultur plana în dorul lelii. Recunosc, puţeam ca un hoit. Ajung la o intersecţie, opresc la semafor. Trece un boschet. Soarele lovea mai crunt ca niciodată nimicind tot în calea-i. Cred că se futu matricea ca butonul Escăi. Ceea ce n-am înţeles încă de la început e de ce naiba nu aveam cal. În ziua de ieri fără cal erai ca acum fără SUV în centrul Bucureştiului. Mă uit la mobil: 13:17. N-aveam acoperire. Am băgat un NFS Shift să-mi mai dezmorţesc degetele. Când să fac record observ o umbră ce se puse ca nesimţita pe mine. Ridic privirea, văd o placă de lemn pe care am reuşit să descifrez printre urmele de gloanţe şi bălegar de uliu: “DON’T GAMBLE WITH MARIJUANA! IN NEVADA: POSSESSION – 20 YEARS; SALE – LIFE!!”

Mă uit în stânga, chiar şi în dreapta pe principiul acţiune şi reacţiune. Totul era roşu parcă pudrat cu boia iute. Mă şi usturau retinele. Ăştia mai au nevoie de marijuana la cât praf de ăsta prizează? Păi da. Praful roşu, marijuana verde, se pot uita la filme 3D fără ochelari de uitat la filme 3D. Cum mă uitam eu aşa ca păcală, calc într-o groapa brusc şi instantaneu. Îmi fut glezna. Mi-o fut în sensul de mi-o scrântesc. Am intrat puţin în panică. Adică de coioţi mă mai feresc eu, mă descurc, da’ mi-e de Dr. Quinn. Vorba aia, cine dracu’ a mai pomenit medic femeie?

——

Am ajuns la o chestie pe care o firmă de idioţi analfabeţi care se ocupă cu subtitrările în România o numeşte ranch-ul. Adică o fermă, în pula mea. Atunci a fost prima data când m-am rugat din suflet: Dă doamne să nu fie a lui Mihai a lu’ Jack. Am avut noroc; era a lui Thompson. Hunter S. Thompson. Am băut o tequila, am tras o linie, am împuşcat nişte conserve am mai tras o linie şi dacă tot mi-am făcut curaj l-am întrebat:

– Tu ce faci când eşti răcit şi-ţi curg mucii?

– Mucii mei sunt high şi când eşti high n-ai cum să curgi. Eventual să zbori, să râzi ca boul, să-ţi tai un coi cu drujbă şi să-l foloseşti pe post de proiectil când tragi după barbiturice zburătoare.

M-am panicat. Nu ştiam ca există şi barbiturice nezburătoare. Am plecat lăsându-l râzând; mi-am zis că mai bine plec până nu începe să râdă ca după heliu şi, cine ştie, poate-i vine vreo idee şi vrea să-mi prizeze glanda pineală.

——

Ajung într-un oraş la fix tocmai când mi se descărca bateria. Găsesc barul. Un bărbat adevărat găseşte întotdeauna barul. Nu de alta da’ e poziţionat strategic, cam cum sunt pe la noi la sate Căminul Cultural şi Magazinul Universal. În faţa barului un şmecher ce sugea o scobitoare pe sub o pălărie, scruta orizontul. Cum m-am interpus între privirea lui şi linia orizontului, a început să scruteze la mine. Am făcut prostia să-l întreb ce face când ii curg mucii. N-am apucat să pronunţ al doilea i ca a scos din teaca o frumuseţe de Colt 1851 Navy din… 1853, logic. He, he, an bun.  Acum, cum eram noi filmaţi din lateral, pe aceeaşi linie se aflau privirea lui, ţeava de la pistol, eu şi linia orizontului. Probabil de aia a şi început să plouă cam cum ploua în Ultimul Samurai când Tom Cruise îşi lua la bâte în gură fără jenă de la un samurai cu coadă şi cu bâtă în mâna cu care-l lovea pe Tom Cruise când ploua în Ultimul Samurai. Indienii de după deal au încetat hora fericiţi. S-au pus la somn. Sa revin la nea scobitoare asta. Îmi zice, ţinând degetul pe trăgaci şi privindu-mă cu o mutră acrită: “Ce vrea pula mea, punk!” N-am avut curajul lui Bugs Bunny să bag dejtu’n ţeava pistolului şi să-l iau la mişto, deşi morcovi aveam destui. Dar nici el nu semăna cu Elmer sincer să fiu. Am luat-o la fugă spre pădurea din est sperând să-si dea seama ca n-are rost să-si consume vreun glonţ pe mine. Şi cum speram eu aşa nestingherit, am strănutat cu poftă, de m-au ocolit picurii de ploaie speriaţi. Prima dată când  strănut în timp ce fug. E foarte plăcut, mi-am înghiţit ochii…

——

Mă trezesc pe un pat cu faţa în sus. În jurul meu tot felul de sunete gen bip. Deschid ochii, rămân gură cască. Închid gura că se făcea curent. Întreb o asistentă unde mă aflu. Cică pe o corabie Enterprise sau ceva de genul asta. Vine doctoriţa, nu m-am panicat. Adică în secolul 24 cred că merge să fii doctor şi dacă eşti femeie. Îmi zice ca am doua variante:

– Ori îţi pun un dispozitiv ori un singur ochi, că aveam doi, da’ unu i l-am dat lui Colombo.

– Cordeluţă de aia să porţi tu cu mă-ta, merg pe pipăite, numa’ teleportează-mă naibii pe pământ că am rău de înălţime şi borăsc pe fii-tu minteni (adică imediat, în ardeleneasca de baltă). Da’ mai întâi aş mânca ceva.

– Pai cam ce?

– Salata de boeuf, că tot am simţit miros de portocale şi-mi dă senzaţie de Crăciun.

– Replicatorul nostru nu are aşa ceva în meniu, da’ se poate programa.

Mi l-au dat pe Data să mă ajute că cică e mai rapid. Şi a început calvarul. Nu nimeream reţeta ca la mama acasă. Am încercat tot felul de cantităţi, cu mai multă maioneză cu mai puţină, cu diferite tipuri de ouă, de găină, de struţ, de ornitorinc, de klingonian. Ba nu, fără ouă de klingonian că înnegresc maioneza. Apoi cartofi, morcovi, sute de tipuri din toată galaxia, mazăre mai verde, mazăre mai gălbuie, castraveţi muraţi în oţet, castraveţi muraţi în alt oţet, castraveţi muraţi în acelaşi oţet dar în alt borcan, nimic. N-am reuşit să găsesc reţeta potrivită. Da’ am reuşit să-l scurtcircuitez pe Data. Pula mea, nişte verze. După atâta salata m-a luat pe sub burtă. Mă duc la budă. Întotdeauna am fost curios cum au ăştia buzile. Simplu, budă turceasca adică te caci din picioare într-un sertăraş şi imediat după ce te caci se închide sertăraşul ermetic. Mai de parte nu mă interesează. Şi cum mă dihocam eu mai bine, răsfoind un Hustler din 2345 luna iulie având poziţia ca în Me, myself and Irene când se căca Jim Carrey la vecinul pe gazon, li se pune pata ăstora să mă teleporteze. Mârlanul de Picard. Totuşi am rămas cu un suvenir: o siglă de Oltcit.

——

Am aterizat pe un birou. Eram exact la ultima bucată. Terminasem. Mă şterg şi mă uit în jur. Eram în direct la Naşul la b1. El şi Cartianul. Vorbeau despre Ceauşescu. Ce coincidenţă! Atunci mi-am dat seama ca ceva nu era în regulă cu mine. Mâncasem stricat. Nu bag mana în foc, da’ am impresia ca visam. Plus ca nu ştiu, Naşul nu ţinea niciun pix/creion/cariocă în mână, iar Cartianul pronunţa cuvintele până la capăt şi vocalele rotund. Era prea de tot.  N-am apucat să mă panichez că deodată şi chiar instantaneu fereastra care dă în Calea Victoriei se transformă într-o fereastră stelară, numai că zeama aia prin care treci nu era albastră, ci roşie. Trec prin ea fără să stau pe gânduri lăsându-le o amintire consistenta: un rating nemai-întâlnit.

Fereastra stelară e ca poarta stelară şi are două părţi: o parte pe unde intri şi o parte pe unde intri de pe partea ailaltă. Şi mai şi ieşi, că n-ai încotro. Şi am aterizat, ca să zic aşa. Într-un lac mocirlos. De fapt poarta era pe fundul lacului. Eram plin de cacao. Nu ştiu cum naiba, dar exact când să scot capul, cam cum scoate crocodilul când pândeşte antilope suculente, în faţa mea (ca eram oarecum spre marginea lacului) vad ceva ce nici cu aparatul de sudura n-aş vedea. De fapt cu masca, mă scuzaţi dar e traumatizant chiar şi să-mi aduc aminte. Daca sunteţi cu inima sau ficatul opriţi-vă din citit. Erau aşa la vreo doi metri de mine două buci cam cât nişte lubeniţe de alea de +10 kile din sudul Olteniei. Mari şi verzi, acompaniate de nişte chiloţi de criza tip şireturi de culoare roz bombon puţin cam stingheri. Noroc ca aveam doar un ochi şi am scăpat de oroarea de a admira scena în 3D. Dar tot am leşinat…

——

Bineînţeles norocul ţinea cu mine, eram înfipt într-un rotisor mângâiat de flăcările şirete ale unui foc aţâţat. Norocul era că nu eram împuns prin cur spre gură ci invers. Mă forţez o dată, mă mai forţez o dată şi reuşesc să mă îndepărtez de foc. La o masă erau măgarul Măgar, Shrek, Pinochio şi Samurai Jack. Shrekoaia era la bucătărie. Dragoanca şi javra, adică motanul lipseau. Mă rog, nu e treaba mea. Măgarul cu nume de cod Donkey începe să facă glume pe seama mea. Atunci mi-am amintit ca mai am ceva mana rămasă de la ultima bătălie şi i-am tras un Haunt. Shrek s-a bucurat. Şi mi-am revenit. Adică acum eram ţepuşless. Eu m-am bucurat. Apoi mi-a zis că a fost de fapt o glumă pe care o fac cu turiştii şi n-au vrut să mă mănânce. Sa mă mănânce ei sau ţepuşa n-am mai întrebat, dar nu mai conta. Aflu că am picat la fix pentru clătite. Am lăsat ruşinea la o parte şi m-am pipăit. Eram ok, nu lipsea nimic. Când a venit Shrekoaia cu clătitele aburinde mi-am adus aminte că n-am luat desert după salata de boule. Mergeau la fix, trebuia să le laud:

– Shrekoaio, bune clătitele. Cu ce le-ai umplut ?

– Muci.

– Dă-te dreacu! dezaprob scârbit. Mucii lui Shrek?

– Nu bre, ai mei.

– Pai zi aşa, ca m-ai speriat.

Shrek râdea. Râdea şi râgâia. Apoi am dat-o pe ogrol, un fel de sake chilian da’ mai verde. Şi am început la poveşti. I-am zis Shrekoaiei ca e aiurea ca a lăsat-o pe nasoala aia de actriţă să-i împrumute vocea şi mi-a zis ca problema e mult mai complicată, ce implică şi petrolul care se va forma în mlaştina unde se beşeşte în voie. A da, şi mi-a mai zis ca muie lui Obama, dar asta aşa între noi.

– Aşteptăm primul căpcăun la preşedinţie, continuă discuţia.

– Ciudat, noi tot de ăştia avem parte, închei.

Şi, după ce am tras un pui de somn, am plecat. Bine, 5 pui, cam aşa. Şi mi-au dat o sticlă de ogrol de ăla, ca să fie la o adică.

——

Şi a fost. La o adică, două, nouă. Oricum, aveam spatele asigurat. Cu mine plecase şi Samurai Jack. Ogrol pentru el era ca apa de gură. El băga lejer sake cu embrion de raţă. Asta mi-a spus. Faza e că acum n-aveam nimic cu noi şi clătite n-am ştiut să luăm la pachet. Ne-a cam luat foamea după juma de zi. Eu mă uitam după arbori de pizza. Samurai Jack se pune pup lângă un boschet. Pup vine din englezescul poop şi e poziţia aia din care faci căcuţă. Căcuţă căcuţă, dar chiar aşa fără nicio jenă? Dar altceva se întâmpla cu el. Ochii trapezoidali în primplan. Sabia în primplan la 2,38 centimetri de perciuni. Începusem să aud o muzică de suspans în fundal. Apoi nările în primplan. Adulmeca ceva. Se ridica şi îmi prezice monosilabic: “Food”. Instinctul animalic şi-a făcut apariţia. A sărit din pom în pom, apoi în alt pom şi din nou în primul pom. Era macazul tras. Mai sare o data din pom de data asta pe cutia poştala şi de acolo direct călare pe skijet şi pe aici ţi-e drumul. A lăsat un munte de praf. Prin praf se zăreau nişte luminiţe intermitente. Ceva specie de barbiturice. Barbituricele clipiciose, barbiturix ochiopulis. Adică să-mi bag pula ce ochi au barbituricele astea. Am mai luat un gât de ogrol. Barbituricele au dispărut. Şi praful. Văd un fum ce se ridica. Probabil dacă mai stătea jos anchiloza de tot. Am uitat să precizez că eu în timpul asta eram deplasat, adică mă deplasam. Mă deplasam aşa ca în desenele cu pokemoni, în sensul că băteam pasul pe loc şi se mişca pământul sub picioarele mele. Şi fără să vreau am ajuns în apropierea fumului. La baza lui era un foc la marginea unui lac. Lângă foc cine să fie? Samurai Jack şi Bear Gryll. Mâncau veveriţe. Chip şi Dale. Dinţii lui Dale au fost folosiţi pe post de iadeş.

– Altceva de mâncare nu este p-aicea ? întrebam şi eu ca omul.

– Frate, zice Bear, vezi că e o şaormerie după colţ de unde mă aprovizionez eu înainte de filmare.

– Şaorma-o-aş pe mă-ta. Da’ o ciorbă nu este?

Aveau. Ciorbă de subburtă de Pluto. Nu m-am încumetat. Apare unul din înnorat şi întreabă dacă mai e mult până departe. Îi zic că imediat, să coboare nu la prima, la a doua staţie. Dispare în senin.

Se înserează pe nesimţite, nesimţitele de vis-a-vis. Şi cum eram aproape, s-a inserat şi la noi. Somn de voie. Un samurai adevărat doarme şi pe frunze. Eu am scos din rucsăcel patul cu jacuzzi, televizorul, dolcele şi frigiderul cu bere. Şi dă-i la meci. La fel şi Bear, ce pula lui, că doar nu-l filma nimeni. Şi fix în momentul când să-i spună că de fapt o minte aud pe unii strigând după Corneliu. Ajung la noi. Unul dintre ei ce pare a fi şeful se prezintă:

– N-aţi văzut pe unul chel în costumul din liceu de i-a rămas mic ?

– Costum cu batistă ?

– Da.

– Era unul mai încolo. Pescuia.

– Ce?

– Becuri.

– Şi?

– S-au spart. Vezicile.

– Dai o bere?

– Dau.

– Cât e scorul?

– Merge.

– Câştigăm ?

– Nu ştiu..

– Păi?

– Ce dracu să câştigam? Important e să nu luăm.

– Vorbeşti prostii.

– Păi bre, alea de vis-a-vis nu par răscoapte şi au şi un preţ decent.

– Nu, dragă, scorul la meci.

– A, păi zi aşa.

– Deci?

– Nu ştiu, că aţipisem şi m-am trezit pe acasă. Pula mea.

Uitasem să vă spun de bere. Pe meleagurile alea era o bere de-i zicea ‘Sesam’. Bună, nu ca la noi. Eram la a 4-a. Dar pe prima n-o pot uita; a fost cel mai greu de desfăcut. Berile erau la doză, normal. Şi mă chinui eu, mă chinui, şi până la urmă mă enervez şi-i zic una pe româneşte: “Deschide-te, futu-ţi Sesamul mă-tii”. Şi s-a deschis. Beam la bere şi meditam. Ce s-a stricat lumea asta! Nu mai sunt Sesamii ca pe vremuri, acum toţi cu figuri în cap. Până nu-i iei la sulă nu percutează.

Ăştia se făceau că dorm. Samuraiul şi cu saltimbancul. Corneliuseekerii plecară. Deodată trece vijelios o Dacie albă Break cu un mustăcios la volan şi număr vechi de Bucureşti. Au marcat ai noştri. Lumea doarme. Greierii sforăie. Dorm şi eu.

——

Mă trezesc în strănuturi. Nu ale mele. Samuraiul era nesimţitul. Un muc dădea să-i curgă. Nu a apucat să cada pe pământ ca pe nevazutelea am auzit sunetul ala de lovitura de sabie pe care o executa în 0,01537(4) secunde adică “huaiscea”. A tăiat mucul ca şi orbul din Furie oarbă bâzdâgania aia zburătoare. Bear s-a bucurat; avea micul dejun asigurat. Nu, nu mucul. Venise băiatul cu pizza.

După ce-am mâncat m-am dus în pădure să mă piş. Nu de alta, dar de buzile ecologice nu mă puteam apropria. Aleg un loc şi încep să urinez cu scopul de a mă pişa, dezmierdat fiind de razele de soare ce pătrundeau printre frunzele arborelui de cacao. Nu de ăla de face nessquick, ci de ala ex-plin de ciori. Când să scutur a doua oară, trece în fugă un struţ alergat de un inorog. Am luat-o şi eu după ei. Nu puteam rata asta, nu mai văzusem struţi în pădure până acum. Noroc ca aveam bicicleta cu mine. Dar n-am pedalat mult, nu din pricina că am obosit deşi e greu de crezut, ci fiindcă în stânga mea auzeam o melodie în depărtare. Părea cunoscuta. Descalec şi urmez direcţia muzicii. Se auzea din ce în ce mai tare, deci mă apropriam. Totuşi nu reuşeam să-mi amintesc piesa. Şi era repetitivă. Când ajung într-o poieniţă găsesc şi sursa muzicii. În mijloc era o fântână. De acolo se auzea. Mă apropii. N-avea apă. Nu era secată, ci era plină cu absinthe. Instinctul m-a făcut să mă arunc în ea. Instinctul ăsta e cam idiot, trebuia să-şi dea seama că puteam coborî cu găleata de 12:30. M-a cuprins bezna, melodia era deja asurzitoare; deschid juma de ochi că acum îi aveam pe ambii, mă uit lângă mine şi concluzionez: mi-aş pula în el mobil cu alarma lui cu tot. Sfârşit (cred).

PS: Am aflat ce lipsea la salata aia de boeuf: carnea de vitelor care sunteţi ca nu mi-aţi zis.

5 Responses to “Muci – Poveste suprarealistă”

  1. animal00 said

    LOL BAH.

  2. credal said

    esteee! am un fan😛

  3. animal00 said

    da bah

  4. zuza said

    o iei pe urmele animalului =))) grav

  5. credal said

    hai ca mi-a dat o lacrima. mai am un fan😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: