Mens infans in corpore adultus

plm

Biciclistu sedentar 4 – o plimbarica

Posted by credal on June 19, 2011


O alta zi cu soare, o alta iesire. Mai scurta de data asta(ca asa s-a nimerit), dar simteam nevoia. Mi s-a pus pata sa ma duc pe valea Avrigului pana la Poiana Neamtului. Ultima data cand am fost pe-acolo cu bicla a fost in 2008, dar m-am oprit pe la jumatea drumului, cam pe unde mergeam cu corturile. Ca-mi pierdusem o pana de chitara in 2006 toamna. Acu am simtit nevoia curioasa sa vad si eu cum e la/pana la Poiana Neamtului.

Aveam la dispozitie doua biciclete. Si nu stiam ce sa aleg. Bicicletele sunt undeva la vreo 6…70 euro. Nu, n-am uitat niciun zero. In total 70. Una, cea cu care m-am dat turele trecute, are avantajul ca ii merg schimbatoarele, cat de cat. Dar are roti de 26 si pneuri mai ca in palma. A doua are roti de 28, si pneuri mai de teren. Dar ultima data cand m-am dat cu ea parca ii erau futute schimbatoarele. Dileme, dileme. Cum am auzit ca cica s-ar fi asfaltat drumul pana sus, am ales prima bicla.

Am plecat ceva mai tarziu, ca asa e cand esti in vacanta prelungita. N-am mai avut chef sa ma trezesc. Am plecat pe la 9 jumate, dintr-o localitate din apropiere, pe care cred ca numai extraterestrii ar gasi-o. GPS-ul nu face fata. Mirsa, care si-a schimbat numele ostentativ in Marsa, de idioti ce sunt unii. De fapt cred ca au gasit-o extraterestrii, ca pe vremuri exista acolo o fabrica de armament, si se zvoneste ca ar fi pe dedesubt multe tunele. Aria 51 se caca pe ea de frica de aude de Mirsa. Prima Poarta Stelara aici va fi contruita, daca nu e deja. Acolo s-ar fi retras Bin Laden daca ar fi apucat pensia.

Pana la Avrig sunt 3km. Putini dar enervanti. Drumul ala l-am vazut prima data in 94. Si de atunci si pana acum mereu a fost varza. Cred ca ultima data a fost asfaltat undeva prin ’80. Si de atunci tot carpit. Dar carpit asa in scarba, de cred ca arata mai bine peretii pe care sunt proiectati manelistii inainte de a-i racai si a-i baga in eprubete. Cred ca daca vacile se balegau asfalt, era mai lina soseaua.

Din Avrig mi-am luat niste chestii printre care si apa. Domnisoara de ii zice vanzatoare… da’ chiar, toate proastele care sunt secretare au denumiri pompoase gen Cock sucking assistant, numai vanzatoarea a ramas o simpla vanzatoare. Viata nu e corecta. Vanzatoarea mi-a zis sa iau apa din lada. Din lada?! Lada era pielita aia in care sunt tinute 6 sticle. Stiti pe vremuri cum se cumparau sticlele de apa minerala? Alea de sticla cu dop ca dopurile de bere. Se intorceau sa se vada daca nu curge apa din ele. Alea erau tinute in lazi. Si cosurile de cumparaturi erau armate cu sarma, si scaunele de la terase erau de metal si inghetatele erau inghetate, nu smantana eco data cu coloranti parfumati. Atunci tot era metal si sticla, acum tot e plastic aromat. Pana si țâțele. Dar e bine ca se mai transmite stilul old school.

Las Avrigul in urma si ma indrept spre Cabana Ghiocelul, cabana unde poti asculta pusca si cureaua lata live in timp ce lingi un mic si-i faci ochi dulci unei ospatarite care e prea tanara sa-si epileze tuleiele. Soarele deja facea figuri, da’ numa el stie ce era dupa munti. Probabil se gandea: “bag tare acuma ca dupa-masa vin norii astia din sud si ma bag la un schimb de mame cat imi fac siesta”. Cum pedalam asa la deal, admiram muntii inca inzapeziti pe alocuri. Si cum admiram eu asa m-au apucat dracii. Simteam cum varful Negoiu sta asa tantos ca Berbecali cu mainile in sold calare pe mybach pe vremea cand Steaua… cand Steaua. Si ma sfideaza. Nu stiu ce vrea sa-mi demonstreze, ca e erect chit ca e frig? Negoiu, dupa tinuta se vede ca el face legea. Dar numai in jur. Ca Moldoveanu ii da muie la orice ora. Dar Moldoveanu e prea departe si nu se vede, sau daca se vede si nu stiu eu, oricum e inofensiv din unghiul asta. Si de aia Negoiu e masculul alfa in zona. Si toate varfurile din jur ii sug pula cand vrea el. Diferenta dintre Moldoveanu si Negoiu e dupa cum urmeaza. Moldoveanu e muist de bani gata si are o masina de la ta’su bengoasa primita cand a sarbatorit un an de cand si-a stors primul cos. Si cu Loganul ala inmatriculat in Bulgaria racoleaza curve proaste care sfarsesc batute intr-un sant. Negoiu e prietenul lui cel mai bun in sensul ca sta mereu in zona copilotului. Si e la fel de smecher de parca ar fi masina lui. Cand intra intr-un bar de zi are statut aparte doar fiindca il cunoaste pe Moldoveanu. Si fiind VIP de sat, barmanul stie mereu sa-i dea bautura lui preferata si rafinata: rachiu facut din borhotul de la o tuica facuta din gainat. De fapt ei sunt facuti dintr-o laba trista de Everest. Dar nu realizeaza asta. Si nici nu conteaza. V-am zis asta ca sa va dati seama cat de mici sunteti daca nu stiati.

Din vorba in vorba, adica gand in gand, trec de zona cu soare mai aprig si ajung undeva unde mai gasesti umbra. La 100m in fata mea trece o masina. Dar nu putea singura sa treaca. Trebuia sa fie acompaniata de nista caini care probabil au fost deranjati de o musca in timp ce se lingeau la coaie. Intre ei. Eu m-am dat jos de pe bicla si am rupt o creanga de soc, sa le indrept spinarea cu foc. Unu era cu o idioata, care avea o curte pe usa careia scria atentie caine rau. Pai sa-i sugi pula lu’ Ghita Muresan, de ce nu-l tii legat inauntru?

Drumul asa era placut in sine, doar ca trebuia sa fii atent la masini. E sosea de aia de o banda si-un pic, iar pe margine nu prea poti sa mergi. Nu de alta dar e crescuta vegetatia ca flocii pe pizdele din ’70 de pe Sat 1 date in ’90. Si soferii au impresia ca se joaca in Colin Mcrae 15. Foarte multe locuri de vanzare, terenuri la tot pasul. Am ajuns si la Ghiocelul si stiam ca dupa vreo 200 metri se cam gata cu cabanareala. Si am ajuns si la zona pana unde mergeam cu corturile. Trebuie sa mentionez ca in weekend se prea poate sa fie cam plin pe valea asta de corturi. Eu n-am fost in weekend si era o liniste de sa-ti bagi degetele in urechi. Sau cum era? Intuneric de sa-ti bagi degetele in ochi. Doar o buha s-a gandit sa-mi taie calea. Ma mai opream sa fac poze din cand in cand. Dar asfaltul nu mai era asfalt, era pietris, favoritul meu. Noroc ca existau cat de cat urme de masina. Nu stiu de ce salbaticia asta imi parea mai salbatica decat orice salbaticie pe care am vazut-o. Si ma simteam asa nelinistit.

O stanca m-a facut sa iau inca o pauza. Era o stanca buna de alpinism. Bine, n-as vrea sa se faca vreun alpinism pe-acolo, de ala cu ore pt incepatori si cacaturi de astea. Ca una-doua s-ar deschide o saormerie langa. In timp ce admiram eu stanca asa cu poze, aud o miscare in dreapta mea printre bolovanii ce se iveau timid printre buruieni. Observ si o miscare care nu era ceva in regula cu ea, c-am invatat eu intr-a 7a cand am citit Winetou. “Anaconda, frate, tai-o d-aici!” Si da-i calare pe bicla pana la Poiana Neamtului.

Aici nu stiu de ce, simt o apasare imbietoare in zona intestinelor. O fi sarmaua de am halit-o pe fuga de dimineata? Era clar. Acu eu ma intrebam daca sa ma duc in cabana sa cumpar o apa la jumate sa ma lase sa ma cac in buda lor. Da’ ma gandeam ca dupa ce trag apa, nu se mai poate bea in siguranta pe o perioada de 3 zile in zona. Asa ca am ales cacarea in padure care e safe cum ar zice olteanul, pana la prima ploaie. Am cautat un loc mai ferit, ca am uitat sa va spun. Data trecuta cum eram eu semivizibil cand sa ma cac, in fata la un kilometru era o padure. Si, cand sa dau nadragii jos (incat ajung in pozitia aia de stau baietii la scolile catolice cand, spera ei, trebuie sa ia bataie), din padurea din fata aud: “cucu!”. “Hait, ca m-a vazut!”, imi zic. De aia de data asta am zis sa nu ma mai pandeasca vreun obsedat sa ma puna naibii pe youtube.

Dar locul ala extrem de ferit nu l-am gasit si apasarea era din ce in ce mai indrazenata. Macar matele mele stiu ce vor de la viata si sunt hotarate. Nimeresc un loc cat de cat, pandesc sa nu fie urzici si pun ghiozdanul jos. Cum am pus ghiozdanul, cum 47 muste s-au lipit de el instantaneu. Cand ma uit mai bine in jur, era plin de muste in toata paduricea aia. Da’ plin, nu asa. Mama, cum naiba ma cac? Astea o sa-mi intre-n cur sa-mi suga clisma. Ma intrebam eu oare de ce Bear Gryll nu prezinta de astea la televizor la emisiunile alea ale lui extreme. O emisune despre cum sa ne cacam in siguranta in natura. Pe bune, chiar va ganditi ca o sa ajungeti sa dormiti vreodata intr-un cadavru de camila? Cacarea e baza, CACAREA! Din cauza ei s-au pierdut razboaie.

Si mi-a venit ideea. Sa folosesc prosopul pe post de aparatoare. Cum au vacile cozile. Si asa am facut. Nu credeam ca exista ceva atat de solicitant pe lumea asta. Atat fizic, cat si psihic. Ca eu mereu aveam o gluma in program la faza cu facutului a doua lucruri simultan, zicand ca ma pot caca si citi in acelasi timp. Numai ca atunci eram atent doar la citit. Aici trebuia sa fiu atent si la cacare si la muste. Cu o mana invarteam de prosop in juru-mi, cu alta tineam de pantaloni sa nu ma cac pe ei. Cred ca aratam foarte comic. Ar fi fost mai bine daca noi oamenii aveam o trompa la cur pe care sa ne putem caca la distanta sigura de noi. Cica am evoluat! Data viitore o sa ma filmez si-o sa ma pun pe youtube. O sa ajung vedeta si-o sa fiu invitat la Gapatos. Ba, daca am noroc, o sa ajunga Bendeac sa ma imite. La stergere era si mai si. Mai aveam nevoie de o mana care sa tina pachetul de servetele. L-am pus intre genunchi atent tot odata la cum directionam picurii de urina, ca nu ma pot caca fara sa ma si pis. Chinezii aia de stau in echilibru la circ pe cate 17 scaune sunt fix pula pe langa ce reuseam eu sa fac.

Dar Bear Gryll ce-ar fi facut de nu avea servetele? Ca in jurul meu erau numai puieti de brad. Poate daca eram Botezatu ma stergeam cu o crenguta de aia la fel cum se spalau sticlele pe interior cu perie de aia speciala. Nu stiu daca mai tineti minte. Dar am gasit si raspunsul la aceasta intrebare, vi-l arat mai incolo putin. Chiar ma gandeam la un moment dat ca ar fi mai bine sa las mustele sa se puna caus pe gaura curului, si sa le trag o partanoaga sa le imprastii cum imprastia Neo in Matrix clonele alea de Smith cand s-au aruncat gramada pe el.  Am uitat sa spun ca atunci cand ma stergeam am auzit un sunet din departare. Semana a mormait de urs, dar putea fi orice. Da, era un avion pe cer. Ar trebui sa mai las naibii facebookul si sa ies mai des, ca am ajuns de ma sperii si de propria besina. Am scapat nevatamat si din aceasta incercare.

Dupa aceasta munca istovitoare mi-am zis sa ma pun la masa de pranz. Ca taranii pe camp. Snickers cu garnitura de Mars. N-aveam brisca la mine dar m-am descurcat fara. Acolo mai in sus de cabana era un fel de baraj mai mic. Habar n-am la ce folosea, purifica apa sau era pe post de curent sau nu stiu. Dar apa aia prinsa in parau ca un lac mai mic imi face cu ochiul. Nu m-am mai incumetat de data asta sa intru sa ma apuce iar durerile de muschi. Ma pun la masa linistit cand linistea mi-a fost tulburata de 2 oameni cu un copil. Pareau nemti dupa vorba. Copilul ala incepuse sa tot arunce bolovani in apa. Nimic mai placut, fiind pustan. Numai ca la un moment dat s-a plictisit de aruncat in apa si arunca asa aiurea pe langa mine. Ma gandeam sa le zic ceva, dar eu cum nu stiu nemteste trebuia sa improvizez ceva pe romaneste. Ceva de genul ca daca nu-si iau copilul de acolo, sa suga pula lui Hitler dupa ce a futut-o-n cur pe Eva. Cred ca intelegeau ce zic, mai ales ca sunt si tuns la zero.

M-am dus putin mai sus pe rau ca sa vad ce mai e si pe-acolo si sa scap de copilul ala enervant pana nu-i leg un bolovan de de gat. Cum contemplam la bucuria de a fi unde sunt si nu la birou plictisit si numarand secundele pana la plecarea acasa, am gasit si rapsunsul la intrebarea mea cu stersul curului. Am vazut o frumusete de valtoare. Aia ar fi de ajuns sa curete pana si cea mai furioasa diaree. Te legi de maini si de mijloc in spate de copaci ceva in genul Braveheart, cu spatele in amonte, proptesti curul intr-un ranjet tip Jim Carrey si lasi gravitatia sa-si faca treaba.

Mai in sus de acolo se poate ajunge la Cabana Barcaciu si de acolo la lacul Avrig, ceea ce si am de gand intr-un viitor apropiat. Bine, nu cu bicicleta, pe jos. De fapt am citit undeva ca se poate face mountainbiking intre Poiana Neamtului si Barcaciu, dar eu stiu ca exista o zona destul de abrupta. In plus nu gasesc nicaieri niste poze mai relevante cu traseul asta, iar Google Earth nu vede drumul de copaci.

M-am intors spre casa. Cand am pornit la intoarcere mi-am adus aminte ca drumul cu pietris in panta e minunat spre deloc. Zdranganea bicicleta din toate incheieturile. Pana cand m-am prins ca prea zdrangane asa aiurea. Era lipsa un surub ce tinea aripa din spate. Nu stiu daca nu cumva s-a desprins cand mi-a daramat o idioata bicicleta ca n-avea loc de ea de grasa ce e. Astfel am incercat sa-mi aduc aminte de toate emisiunile de supravieturile pe care le-am vazut si la care nu am fost atent, ca-mi faceam siesta motaind. De la Bear Gryll era clar: nu am ce invata, doar faptul ca rahatul cu puroi are gust de cacat cu puroi si ca e bine sa mananci cu gura deschisa ca sa impresionezi idioti.  Vazand niste zone in care s-a facut focul, m-am dus sa caut ceva sarme pe-acolo. Nu stiu de ce, dar intr-o perioada mereu gaseam sarme in jaratecul unde s-a facut gratar candva. Probabil de aia a fost calul lui Harap-Alb asa de bun, ca s-a armat ca betonul. Dar acum nimic. Si in plus mi-am dat seama de ce salbaticia imi parea mai salbatica si de ce ma simteam eu ciudat. Nu era niciun gunoi. Macar o doza de bere, o sticla de plastic, un pachet de tampoane ceva. Nimic. Genericul de la Zona Crepusculara imi trecea prin fata ochiului mintii. Incepusem sa ma filmez ce fac, de parca eram tipul ala de la Natura si aventura de pe tvr2 sau tvr cluj sau ce cacat de tvr o fi fost. Ca-mi legasem prosopul pe capatana cum isi poarta el baticul.

Totusi omul a trait in comuniune cu natura atata timp, pana a venit cocalarul modern sa-l crestineze. Trebuia sa gasesc o planta cu care sa leg aripa aia. Si am gasit. M-am chinuit ceva pana am reusit s-o leg si am acompaniat munca cu injuraturi selecte de genul bag pula-n ea bicla si-n pietrisul pizdii lu’ cristos. Dupa ce am reinceput sa dau pedale mi-am dat seama ca nu am legat-o bine, pentru ca mi se freca intr-o parte de cauciuc. Mi se freca intr-o parte de caiuciuc. Alta propozitie mai inspirata nu am gasit si eu. Asa ca a trebuit sa ma chinuiesc din nou. Am reusit pana la urma si am fost foarte mandru de mine. Pedalam vesel si cu un zambet tamp ca fata din filmul ala nemtesc de a avut orgasm pe bicicleta. Cred ca era nemtesc.

Din pacate, ce-am filmat atunci, ma refer la coborare plus reparatia bicicletei, mi s-a futut. Ca LGul meu nu stie sa salveze ce s-a filmat decat atunci cand dai pe stop. Iar eu l-am scapat din mana la un moment dat din cauza terenului, si s-a inchis. Ca are placerea asta sa se inchida cand dau cu el de pamant.

Si-am incalecat pe-o sa, si pula mea, ca nu mai stiu daca mai trebuia sa zic ceva.

PS: mi-e dor de sticla returnabila de-un litru

One Response to “Biciclistu sedentar 4 – o plimbarica”

  1. zerocratu' said

    omule, esti un deschizator de drumuri forestiere. Misto ieseala ta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: