Mens infans in corpore adultus

plm

Fiind baiet paduri cutreieram

Posted by credal on May 12, 2012


Imaginati-va ca sunteti cu masina. Pe la 11 noaptea, faza lunga. Undeva pe un drum de asta, daca ai treaba sa mergi din orasul X in orasul Y nu treci pe el. Deodata in fata voastra o aratare: maieu cu muschi si burta, bocanci inecati in mocirla ca Panzerele prin Rusia, blugi de la baza pana la subbuci in degradée cu noroi, mers de betiv alcoolic bautor, un lemn in mana tip Donatelo din testoasele schinja da’ mai scurt, privire pierduta gen autostop. Intrebarea e: ce motiv ati avea sa nu-l luati in masina? ‘Tu-va-n gura de cocalari!

Cand stai prost cu dioptriile si vrei sa vezi ceva mai de aproape, te aproprii, logic. Asa si eu cu niste munti. Nu conteaza ce munti si unde. Ochesc un deal mai aproape de ei si pornesc intr-acolo. Dupa o perioada imi dau seama ca mi-am uitat lanterna ceea ce m-a dus cu gandul la faptul ca pe mine ma prinde mereu noaptea exact cand nu am lanterna. Da’ eu cum nu cred in superstitii si nici in statistici, nu m-am intors dupa ea.

Drum frumos prin padure, pasarele, soare, nu tu mici, nu tu manele. Apoi se gata drumul si incepe urcarea. Acolo la urcare era un rau. Rau spre stanga, carare spre inainte sus. Am urcat pana mi-a venit acru. Dupa ce mi-a venit acru, am mai urcat. Carare nu mai era, asa ca m-am ghidat dupa linia orizontului ca tot devoratorul de malluri.

La un moment dat ceva urla din dreapta. Urlet frumos cu efecte, reverb, echo, alea alea. Noroc ca nu mai ascultam muzica si l-am auzit. Ascultatul muzicii in padure e ca ascultatul muzicii pe bicicleta in oras. Nu stii ce te loveste. Da’ eu tocmai de aia imi dadusem muzica la maxim in casti, daca ma ataca ceva, sa mor de inima pana nu ma roade celula cu celula. Habar n-aveam ce drac de animal e ala, semana a râs dar eu n-am auzit in viata mea cum suna unul. Conform faunei muntiilor Fagaras si primprejur, dupa wikipedia, caprioara n-avea cum sa fie ca aia behaie, vulpea latra, ursul moare (si ursul nu e prost sa stea in padure cand e atata mancare pe la cabane si prin orase), jderul chitaie, lupul muge. Si nici drujba nu era ca de aia am mai auzit. Singura varianta: râs. Cica lynx lynx, aiurea nume, ca Ion Ion de la tvr. Probabil se hlizea la mine cum gafai la urcare.

Am plecat mai departe fluierand, ca eu nu zic “yo bear” nici futut. Ca m-or rade caprele negre. Am urcat pana cand m-am uitat la ceas si am zis ca ar fi cazul sa ma mai si intorc. Si am vazut si muntii mai de aproape. Atata ca nu i-am vazut bine, ca pana am ajuns eu acolo, crescusera frunzele pe copaci. Dar frumos in schimb.

La intoarcere, ori din cauza ca mi-a fost frica sa nu ajung in zona unde parea a fi rasul ala, ori din cauza ca sunt prost gramada cand vine vorba de orientare, am tras mult dreapta si am deraiat. Mi-am dat seama de asta atunci cand mi s-a terminat cararea fix intr-un parau. Eu m-am bucurat, fiindca nu mai aveam apa si eram cam uscat. Si am crezut ca raul ala e raul de-l vazusem cand am urcat. Crezusem prost.

Raul ala tot spre dreapta tragea. Cred ca am mers o ora in jos pe el, pana am ajuns la un drum forestier. Mai incolo pe drumul ala vad o chestie de scria pe ea “Parchet in exploatare”. Ciudat, vorba aia, in Bucuresti mai inteleg, dar in padure, in secolul 21?! Mai incolo, dupa o curba zaresc o remorca. Fluier – doi caini pe mine, unul mai ciobanesc decat celalalt. Am vrut sa ma intorc de unde am venit, sa traversez Fagarasul pana in China, sau ce-o fi in partea ailalta. Cand ma uit mai bine, vad un om care tragea din tigare. Cainii s-au retras putin.

Buna seara, buna seara, si alte politeturi. Il intreb unde duce drumul si ghici ce-mi raspunde? “Nu, ca asta se infunda.” Ba, asta era acolo cu o remorca si ceva tractor si pazea niste lemne. Pe unde dracu’ o fi venit nu l-am mai intrebat, ca mi se inmuiasera genunchii la vestea placuta de am primit-o. M-am consolat cu gandul ca poate mi-a scazut glicemia si mie cand imi scade glicemia am vedenii in ochii capului. Sau o fi fost de la o ditamai ciuperca de am adulmecat-o pe un copac. L-am lasat pe ala cu cainii lui, bucuros fiind ca nu ma uit la desene animate japoneze, ca cine stie ce serpi de sub fusta cu capul tare imi mai imaginam.

Cum m-am indepartat de el si eram asa cu spatele, cainii iar pe mine. Ma intorc si vad niste colti apropiindu-se. In momentul ala percepeam tot cu incetinitorul. Si ma uitam cu admiratie la unul din caini ce dinti albi are, ochi plini de sclipire, blana lucioasa. Nici la hollywood n-am vazut asa perfectiune. Ce-nseamna caine de munte hranit cu branza de cioban, spre deosebire de aia din Bucuresti crescuti cu coaja de pizza si resturi de mustar!

Omul a avut dreptate, drumul s-a infundat, dar s-a infundat de doua ori. O data ca nu mai era drum. A doua oara ca am intrat in niste noroi miscator sau ceva rahat de mlastina pe terminate. Am intrat bine de tot, incat intr-o fractiune de secunda m-am gandit ca raman intepenit acolo si o sa ma postaleasca lupii peste noapte.

Problema mea nu era ca m-am ratacit. Ca ratacit de tot nu eram. Aveam muntii in spate, Oltul trebuia sa fie in fata, undeva intre munti si Olt e un drum. Problema mea era ca m-am abatut de la traseu, nu stiam cat de mult si unde dracu ma aflu exact, si se cam innopta. Am aflat ulterior unde sunt atunci cand am ajuns intr-un camp. M-am uitat in departare, am vazut doua turnuri sau ceva asemanator. Dupa alea m-am ghidat, ca sa ajung. Eu credeam si speram ca alea sunt dupa Olt si apoi am realizat ca sunt inainte de drum, cand mi-am dat seama ca sunt turnuri de biserica.

Mi s-a facut iar rau, ca genunchii m-au lasat aproape de tot. Am ajuns intr-un final, dupa vreo 2 ore. Intr-un cartier de tigani. Se innoptase. Nu va zic ce m-am bucurat cand am auzit muzica, chit ca erau manele. Noroc cu niste copii, ca altfel habar n-aveam pe unde sa merg, sa ies la liman. Un pusti a facut pe ghidul cu mine, pana a aflat ca n-am bani la mine. Ca i-am dat eu de inteles, cand m-a intrebat de tigari. Da’ super tare a fost. Cand intreb directia, si arat gresit imi zice ca nu pe acolo ca acolo sunt tigani de aia rai si numai se iau de mine.

Ultimii 5 km cat mai aveam de mers au fost infioratori. Genunchii ma dureau, talpile ma usturau, umblam ca Frankenstein. Mort de foame si de sete. Si v-am zis ca nu m-a luat nimeni cu masina. Cine dracu’ sa ma ia la halul in care aratam? Mi-era si mila de babele, saracele, de pe marginea drumului de stateau pe bancuta. Noroc ca am picat fix duminica si parca erau si ele proaspat imbarbatate, desi nu m-as mira de mai nimer pe-acolo sa vad usturoi pus la porti. Asa “crestineste”.

Concluzie: in loc de 15 km cat aveam de mers dus-intors, am facut 27. Eu 27? Eu ala care si un kilometru jumate il parcurg cu taxiul. Timp: plecat de la 12 jumate, ajuns inapoi pe la 23.

Da’ a fost fain, chit ca doua zile n-am mai putut umbla.

Poze facute cu telefonul, nu ca n-as fi avut aparat la indemana, dar sa nu se sperie lumea ca fac poze prea frumoase:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: